Cum il face Dorel pe Stefan cel Mare

Din seria „Asa NU” – cum poate un Dorel sa-l „faca” pe marele Stefan

Prin Stefan cel Mare ma refer la strada Stefan cel Mare din centrul orasului, altadata mandria urbei. Acum vreo doua luni, prin ianuarie, s-a apucat RAJA sa schimbe o teava pe aceasta strada. O teava de o lungime considerabila. Si au venit niste Dorei si niste excavatoare si s-au apucat de dat la o parte pavelele si de sapat. Si cum vremea era ploioasa a iesit un noroi de toata frumusetea pe singura noastra strada pietonala (oare ei nu au invatat la geografie ca luna cu cele mai multe precipitatii din an este chiar ianuarie ?). Cei din reprezentantele Orange si Vodafone de langa pasaj au injurat si au strans din dinti ca se facuse la ei inauntru un noroi de ziceai ca esti intr-o curte de la tara. Ei au injurat cel mai mult ca ei au cei mai multi clienti care le calca pragul. Si au injurat o zi, doua, zece… Vreo trei saptamani pana s-a hotarat RAJA ca se poate astupa santul.

Astupa cu pamant. Ca la pavele „e mai grele”. Pavelele nu sunt asa de usor de pus la loc. Au si ele rostul lor. Pentru asta s-a format (probabil) o comisie de minti luminate de la RAJA ca sa decida cum se vor aseza la loc aceste pavele. Deci „la loc”, adica asa cum erau, nu era ceva de creat, de facut de la zero. Cei mai inteligenti dintre „ai lor” (probabil) impreuna cu cei mai creativi de la Primarie s-au adunat ca sa gaseasca o solutie. Great minds at work ! A round table of intellectual giants ! Dezbateri aprinse care au durat cam doua luni, ca atat au stat gramezile de pavele insiruite pe Stefan cel Mare pe langa sant, de ziceai ca sunt avanposturi de aparare impotriva turcilor.

Intr-un final s-a gasit solutia salvatoare : il trimitem pe Dorel, ca stie el mai bine.

Mai jos vedeti doi Dorei (fotografiati cu spatele, pentru binele lor) in campul muncii iar un pic mai departe mai era un Dorel, pe la 70 de ani (sau poate avea doar 40 si l-a stricat  bautura  munca).

Dorel pe Stefan cel Mare1

Cei trei (dar mai mereu erau doar cate unul sau doi) aveau de respectat un model (sau tipar sau sablon, cum vreti sa-i ziceti) foarte foarte simplu, niste linii pe diagonala, cum se vede in imaginea de mai jos (culorile sunt foarte sterse pentru ca si in realitate sunt foarte sterse).

Dorel pe Stefan cel Mare2

Si se pune Dorel pe munca. Si munceste. Si munceste (Si o mai fi muncind si azi, daca nu cumva se odihneste). Si iata mai jos cateva exemple ale creatiei lui, excremente ale unei minti luminate, dovezi de netagaduit ale tehnicii perfecte, cel mai probabil ceva ce ne depaseste puterea de intelegere a multora dintre noi.

Diagonale perfecte :

Dorel pe Stefan cel Mare3

Planeitate superba :

Dorel pe Stefan cel Mare4

Precizie milimetrica :

Dorel pe Stefan cel Mare5

Deci cam asa il „face” Dorel pe Stefan cel Mare (strada). Problema e ca ne „face” si pe noi. Pe banii nostri isi bate de joc de singura strada de promenada din oras. Si nu e vorba numai de Dorel. Pentru ca Dorel are un sef, normal. Sef care nu vede aceste „detalii”. Iar acel sef este controlat la randul lui de cineva de la Primarie, care ar trebui sa receptioneze lucrarea. Dar nici el nu vede „detaliile”. Oricum de la el din „gip” nu se vad. Le vedem doar noi, trecatorii. Si ne impartasim unul altuia, scrasnind din dinti si injurandu-i, gandindu-ne la cozile care ne asteapta cand ne platim impozitele.

Acest articol a fost publicat în Asa NU și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s